joi, 31 martie 2011

Faves of the month.

M-am hotarat sa fac si eu postari cu produsele favorite ale lunii care se incheie, asadar iata-ma! Produsele care mi-au incantat tenul sau corpul luna aceasta sunt:
Servetelele demachiante de la L'oreal. Nu pot sa ma demachiez decat cu servetele demachiante, numai asa simt ca imi curat tenul in profunzime.
Un toner care are rolul si de a curata de la Academie. Ador acest produs, lasa fata foarte fina si curata.
Crema cu ulei de argan de la Galenic care chiar da stralucire si revitalizeaza tenul. Me like it!
O crema usoara dar foarte hidratanta de la Eucerin pentru ochi pe care o folosesc aproape in fiecare seara. Zic aproape pentru ca se intampla sa ma si uit.
Iubitul meu Toleriane pe care il ador. Este un produs pe care il folosesc de trei ani si nu ma pot lasa.
Un rimel dragut de la Rimmel, foarte ieftin dar isi face bine treaba.
Iluminator de la Farmasi. Un produs foarte ieftin dar foarte de efect, isi face treaba minunat si e si rezistent.
Balsam densifiant de la Elancyl. E cea mai minunata chestie aplicata pe corp pana acuma si promit sa ii fac un review curand!
Cam acestea sunt produsele care mi-au placut luna aceasta si pe care le-am folosit cu regularitate.

luni, 28 martie 2011

Dezamagire L'oreal.

Nu am nimic cu frima L'oreal desi multa lumea cand aude de ea isi incruciseaza degetele. Recunosc ca au un marketing foarte agresiv care ii ajuta enorm dar la capitolul calitate o cam dau in bara. Am avut ocazia sa folosesc multe produse de la ei, de la vopsele de par la rimeluri, farduri, blushuri. Daca acum cativa ani aceasta firma mi se parea luxul suprem, acum o incadrez in categoria firmelor de care nu ma ating decat in caz de nevoie. Produsele lor nu sunt proaste, nu vreau sa fiu inteleasa gresit dar sunt produse de masa si calitatea este pe masura. Nu stiu daca stiati dar produsele Vichy si La Roche Posay apartin brandului L'oreal si mie mi se par niste produse excelente, am folosit Vichy si sunt foarte multumita iar de Roche Posay nici nu mai vorbesc, efectiv le ador produsele. Dar asa cum este si normal pe undeva, aceasta categorie produsa de brandul L'oreal are si o calitate net superioara decat produsele semnate cu acest nume dar si preturi semnificativ mai ridicate.

Am folosit in ultimul timp rimelul L'oreal Voluminous x5. Imi pare rau ca trebuie sa zic dar rimel de o calitate asa de slaba de foarte mult timp nu am mai avut, de fapt...nici nu stiu daca am avut vreodata. Curge intr-un hal fara de hal, desi folosesc primer de fiecare data dupa doua ore sunt neagra pana la jumatatea obrazului in conditile in care nu e deloc cald afara si nici vre-o munca asidua nu fac.Genele sunt asa si asa dupa aplicare, nici prea prea nici foarte foarte, arata binisor dar nu face minuni.Oricum, avand in vedere faptul ca rezistenta sa este minima este un produs pe care nu ma mai gandesc sa dau banii vreodata si sincer stau in dubii daca o sa am curajul sa mai testez vre-un rimel de la ei. Totusi, in ceea ce priveste brandul, am cateva farduri de la ei pe care le ador dar o sa vorbesc despre asta in alta postare. Sa pastram o nota negativa, zic. :)

Ma mananca din ce in ce mai tare degetele sa imi iau Ysl Efect Faux Cills.

joi, 24 martie 2011

Bioderma in sprijinul tratarii acneei.

Am fost zilele acestea la o prezentare Bioderma.

Cred ca ati auzit de aceasta gama mai ales datorita lotiunii micelare Sensibio. Ideea prezentarii a fost readucerea in atentia noastra a gamelor principale apartinand acestui brand, respectiv gama Sensibio-ten sensibil
  gama Hydrabio- ten uscat sau deshidratat
  gama Sebium-gama pentru ten gras si mixt.

Mottoul lor este: "atunci cand pielea sufera, ar trebui sa folosim propia biologie si sa o invatam sa traiasca sanatos, in loc sa ne multumim doar sa o tratam pe moment."
Ce spun specialistii Bioderma despre acnee? Este cea mai intalnita afectiune a pielii si majoritatea dintre noi se confrunta macar o data in viata cu aceasta problema. Acneea apare datorita:
1. Excesului de sebum
2. Ingrosarea pielii
3.Proliferare bacteriana- in cadrul acneei o bacterie existenta in mod natural la nivelul pielii prolifereaza in exces si determina componenta inflamatorie a acneei. Astfel apar acele pete rosii, dureroase.
4. Dereglari hormonale
Specialistii Bioderma ne-au explicat importanta ingrijirii constante a tenului, curatarea, hidratarea si tratarea. Persoanele care sufera de acnee ar trebui sa foloseasca doar produse non grase, non comedogene, fara alcool. Produsele de igiena ar trebui sa fie blande si sa aiba efect seboregulator si antibacterian. In cazurile foarte grave, produsele de ingrijire ar trebui sa fie insotite de un tratament medicamentos.
Controverse despre acnee:
1.Acneea si alimentatia: nu a fost demonstrata nicio legatura intre acnee si consumul de ciocolata sau mezeluri.

2.Acneea si soarele: Soarele este un fals prieten: sa senzatia de incetare a acneei dar odata cu incetarea expunerii aceasta reapare intr-o forma mult mai grava!

3.Acneea si sexualitatea: Acneea este total independenta de activitatea sexuala

4.Acneea si contagiozitatea: acneea nu este cauzata de o infectie a pielii prin urmare nu este contagioasa.

Am vrut sa impartasesc cu voi aceste sfaturi pentru ca si eu cand am suferit de aceasta afectiune am facut multe greseli: incercam sa usuc cosuril la soare, imi deshidratam tenul prin tot felul de tratamente, etc. Cat despre gama Bioderma, nu am testat-o ca sa imi pot da cu parerea dar pot sa zic doar atat: este gama cea mai recomandata de dermatologi!

duminică, 20 martie 2011

Tentatii Bio

Bio, fara conservanti, fara parabeni, fara coloranti, fara miros...fara, fara, fara! Sunt cuvintele cele mai des folosite acum in reclame, in prospecte, sunt promisiunile pe care producatorii ni le fac la fiecare pas. Am ajuns la o maturitate atunci cand cumparam un produs, daca acum cativa ani ne lasam cucerite de un brand, ulterior de o reclama, acum intoarcem produsul si ne lasam cucerite de ce scrie pe spatele acestuia la lista de incrediente. Eu nu cred in crema suta la suta naturala care face minuni, pe langa ca orice produs cu incrediente numai naturale ar trebui sa aiba un termen de valabilitate extrem de redus, cred si ca sunt anumite componente chimice din compoitia unui produs care nu dauneaza. Daca vedeti pe raftul unei farmacii sau a unui magazin o crema care "se da" bio si are termen de valabilitate 2,3 ani sau poate si mai multi, cu siguranta nu este adevarat. Prefer sinceritatea producatorului, vreau sa mi se spuna exact ce cumpar ( oricum cumpar pt ca ma las vrajita foarte usor de descrieri si promisuni, va vine sa credeti ca nu am terminat in viata mea o crema? am o tona de creme si cremulite dar nu reusesc sa dau gata niciuna pt ca mai apare iarasi ceva care imi face cu ochiul )

Un produs natural de care se tot vorbeste in ultima vreme este uleiul de argan, se gaseste atat in stare naturala cat si ca incredient principal in produse de ingrijire.Este foarte bogat in vitamina E si steroli, are proprietati antioxidante mult peste media intalnita in alte incrediente, deci este un produs foarte eficient in lupta impotriva imbatranirii. Ce este minunat la acest ulei este faptul ca poate fi folosit pentru ten, unghii, par, zone foarte uscate. Da stralucire tenului, il ajuta in lupta cu procesul de imbatranire, hidrateaza, calmeaza...mie mi se pare minunat.

Eu nu l-am folosit in stare pura, il folosesc de o luna in crema de la Galenic cu ulei de argan, pentru ten uscat si imbatranit. Nu am nici ten uscat, nici imbatranit dar observ ca se comporta extraordinar, nu mi-a ingrasat fata deloc, din contra o simt tot mai vitalizata si mai intinerita.

Preturile acestui produs sunt maricele, cam 50 de ml de ulei de argan in stare pura sunt undeva in jur de 170 de lei si o crema cu acest incredient tot in jurul acestui pret se invarte dar daca doriti sa folositi ceva natural, suta la suta eficient eu va recomand din inima acest produs. Merge excelent pe tenurile obosite, imbatranite dar este foarte bin de folosit si prevenitv. Am observat ca si Andreea Raicu foloseste acest produs. In farmaciile Sensiblu se gaseste produs de gama L'erbolario si Galenic. Nu l-am cautat si in alte locatii dar cred ca este produs de multe firme cosmetice.

Pe langa creme pentru ten, acest incredient mai apare si in creme de maini, spume de baie, creme de corp...etc. In concluzie, daca vreti ceva care nu doar promite ci si face, mergeti pe uleiul de argan, eu zic ca merita. Nu degeaba este numit aurul marocului.

luni, 14 martie 2011

Chestii noi.

Imi pare rau ca a trecut asa de mult timp de la ultima postare dar efectiv am fost...in pana de idei.O sa incerc sa scriu zilele urmatoare cateva posturi despre bolile de piele ale secolului nostru: dermatita atopica, psoriazis, acnee dar o sa imi ia un timp deoarece nu sunt medic dermatolog si trebuie sa fac cercetare ca informatiile pe care le aduc sa fie valide asa ca mai dureaza sa fur si eu dinr-o parte si din alta informatii avizate. Sunt si datoare cu cateva taguri pe care sper sa reusesc sa le fac zilele acestea.
Vroiam sa va vorbesc despre un produs pe care l-am folosit zilele acestea si de care sunt tare multumita: sprayul termoprotector cu proteine de la Toni&Guy.


Pe langa ca toate produsele din gama miros superb si mirosul persista, sprayul acesta chiar isi face treaba. Ma rog, la partea cu termoprotectia nu imi pot da seama daca parul meu este mai protejat sau nu dar la partea cu proteinele pot sa spun ca acestea inmoaie parul, il fac mai fin, mai matasos si chiar si varfurile despicate nu se mai vad deloc.Eu il aplic si inainte de a ma usca pe par si cateva pufuri pt luciu dupa ce am intins parul si se vede diferenta.Costa in jur de 40 de lei.
Am mai folosit in ultimul timp samponul cu citrice de la Herbosophy. Pe langa faptul ca si acesta miroase foarte bine, are o aroma fresh destul de puternica, nu pot sa spun ca am observat mare diferenta inainte si dupa folosirea acestui sampon, desi in opinia mea orice sampon nu face decat sa curete, mastile fac diferenta.Costa in jur de 19 lei.
In cazul in care aveti tenul extrem de sensibil, iritabil sau ati suferit vre-o interventie chirurgicala sau estetica mai agresiva vreau sa va anunt ca s-a lansat Toleriane Ultra din gama La Roche Posay, un produs destinat pielii sensibile si foarte sensibile care are in compozitie un numar extrem de limitat de incrediente si un procentaj mare de apa termala.Ambalajul este etans si este exclusa contaminarea produsului cu bacterii din aer sau de pe mana.
Va rog sa nu uitati ca a venit caldura, incepeti sa folositi produse cu factor de protectie daca iarna le-ati evitat pentru a elimina orice riscuri!

miercuri, 2 martie 2011

Pericol de moarte!

Se apropie anotimpul cald si tentatia de a avea un ten masliniu este din ce in ce mai mare. Eu am tenul alb, ma bronzez destul de greu si ma ard usor. Am fost de multe ori tentata sa folosesc solarul ( si chiar l-am folosit de cateva ori) pana cand am ajuns la concluzia ca e mult mai frumos sa fii sanatoasa decat sa fii bronzata. Am ales sa scriu acest post deoarece vad din ce in ce mai multe persoane care abuzeaza de solar si de mersul la plaja si uita cat sunt de periculoase aceste mici sedinte de infrumusetare pe care ni le aplicam. O cunostinta de-a mea a murit din cauza cancerului de piele si pe langa acest caz, aud din ce in ce mai des despre intamplari de acest gen, alunite care isi schimba forma, nebagate in seama care pot duce in cel mai scurt timp la moarte. Cancerul de piele este una dintre formele canceroase care are cea mai rapida evolutie si la fel ca si alte tipuri de cancer poate fi evitat cu o protectie adecvata! Din pacate multe dintre noi in goana dupa frumos uitam sa ne informam sau chiar daca ne informam, uitam sa punem in aplicare. Cancerul de piele nu apare dupa o sedinta mai lunga la solar sau dupa o vara in care ai abuzat mai mult de mersul la piscina, acesta isi agata radacinile in statul in mod repetat la soare, in arderile consecutive si in faptul ca de cele mai multe ori uitam sau ne este lene sa folosim protectie.Nu sunt vizati doar cei cu pielea foarte alba sau cu alunite proeminente, din pacate fiecare dintre noi, indiferent de culoarea pielii ne expunem la aceste riscuri. Pe langa acest risc major pe care ni-l asumam atunci cand ne expunem la radiatii, alte efecte nocive mai sunt: imbatranirea pielii, uscarea acesteia, pete cutanate ( pigmentare), alergii solare, arsuri, agravarea acneii.

Rolul produselor antisolare este foarte important, nu ar trebui sa iesim din casa fara aceasta protectie nici macar iarna, deoarece chiar si in anotimpurile reci suntem afectati de radiatii. Lotiunile si cremele de acest gen absorb radiatile nocive inainte ca acestea sa atinga epidemul si automat ne protejeaza. Bineanteles, o lotiune cu protectie solara nu ne fereste in totalitate de pericol, trebuie evitat statul la soare in orele de varf, mersul la solar unde radiatile sunt extrem de puternice, etc. Copiii mai ales nu au voie sa petreaca foarte mult timp in soare, mai ales cei sub trei ani a caror piele este cu 30 % mai subtire decat cea a unui adult, automat fiind supusi la un pericol mult mai mare.

In concluzie, stiu ca este frumos sa fii bronzat dar riscul la care ne supunem pentru a obtine acest lucru credeti ca merita? Stiu ca multe dintre noi zicem ca "nu mi se poate intampla chiar mie" dar realitatea este cu totul alta si chiar nu merita sa riscam sa aflam.

marți, 1 martie 2011

Catigatoarele giveawayului!

Dragele mele, in primul rand vreau sa va multumesc pentru participarea la giveaway, mi-a facut mare placere sa va am ca si participante si sa va citesc raspunsurile. Am avut 125 de raspunsuri valide care au participat la extragere. Extragerea am facut-o impreuna cu prietenele mele, totul a fost foarte transparent si corect. Am decis sa fac biletele si sa extrag trei dintre acestea, mi s-a parut mai palpitant. Raspunsurile voastre au fost foarte utile si in viitorul apropiat voi face o statistica cu cele mai iubite produse.



Castigatoarea premiului trei este:

 Castigatoarea premiului doi este:
 Si marea castigatoare este:
 Felicitari fetelor! Astept in urmatoarele 48h un mail de confirmare cu adresele voastre.